Mulţi probabil aţi auzit acest termen
„sminteală” sau aţi fost acuzaţi că faceţi sminteală, sau aţi fost îndemnaţi să
nu faceţi sminteală. Dar cu siguranţă că nu toţi şi nu întotdeauna aţi înţeles pe deplin ce înseamnă defapt sminteala, cât de rea sau dăunătoare este ea. De aceea,
am socotit de cuviinţă, ca din mărturiile scripturistice şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi să adunăm câteva sfaturi şi poveţe
folositoare, care ne-ar arăta ce este sminteala şi de ce trebuie să fugim de ea. Căci şi Hristos în evanghelia de la Matei ne atenţionează zicând: „Vai de omul acela prin care vine sminteala.”
Sminteala, dragii mei, înseamnă să dai pricină să cadă cineva într-un păcat. Să te faci un exemplu rău pentru cei din jur. Sminteala este cauzată de trei pricini: întâi este pilda cea rea, prin exemplul propriei
vieţi; a doua este sfatul cel rău și vorbele rele, iar al treilea este defăimarea bunătăților.
Prima cauză a smintelii, pilda cea rea, au
aruncat în iad mai multe suflete decât au mântuit toți drepții și oamenii
cei sfinți. Când noi ca mamă, ca tată, ca şi creştini, sau şi mai mult, ca şi slujitori ai bisericii, ne îmbătăm, încălcăm postul, ne urâm, ne blestemăm şi alte rele asemenea făcând, desigur, că cei mai mici şi mai slabi în credinţă vor zice şi se vor gândi: dacă mama, tata, preotul şi alţii asemenea lor fac aceste lucruri nepotrivite, de ce nu aş face şi eu asemenea. Să cugetăm cu pocăinţă spre acestea fraţilor: oare nu cumva ne-am făcut şi noi cuiva o pricină te poticneală în credinţă? Să ne rugăm ca Sfântul Efrem Sirul pentru acestea: „Amar mie,
Doamne! Ce cuvânt și răspuns
voi da înaintea Ta. Tu, care îmi poruncești să iubesc pe vrăjmașii mei și eu, care
am băgat în iad prin sminteală, suflete care nu mi-au greșit cu
nimic.” Cel care
face un rău şi un păcat în ascuns,
se vatămă și se păgubește
sufleteşte doar pe el. Pe când, cel care săvârșește păcat la
vedere, devenind o pildă rea altora, vatămă pe mulți. Ca să înţelegem mai bine aceste cuvinte să luăm ca pildă o întâmplare închipuită. Cel ce otrăvește fântâna
din curtea casei lui își pricinuiește doar sieși pierzare
bând apă din el, pe când cel ce otrăvește izvorul
din care beau toți oamenii
localităţii, otrăvește toată
cetatea.
A doua cauză a smintelii prin care îi ducem
pe oameni la pierzare sunt cuvintele și
sfaturile rele. Când dăm un sfat rău: du-te şi fură, du-te şi bate, du-te şi ocărăşte, du-te şi ponegreşte, du-te şi minte şi altele asemenea. Sau când spunem cuvinte de ocară, cuvinte de hulă la adresa lui Dumnezeu, când înjurăm de cele sfinte, de asemnea greşim amarnic şi ducem spre sminteală pe alţii. Apostolul Pavel, în prima Epistolă către Corinteni ne avertizează zicând: „Vorbele
rele și
necuviincioase, strică obiceiurile bune.”
Iubiţi
credincioşi!
Găsim în scrierile Sfinţilor Părinţi următoarea afirmaţie ce ar trebui să ne îndepărteze de a mai face cuiva în vre-un fel sminteală: „Cel ce
aduce sminteala este un diavol în chip de om, căci așa au numit și Domnul
pe Petru zicându-i: mergi în urma mea, Satano, că sminteală îmi ești”. Aici vă rog să zăbovim puțin cu multă luare aminte și să înțelegem nişte lucruri uimitoare. Iuda Iscarioteanul, cu toate că era plin de răutate, dar Hristos îi spune în grădina Ghetismani „prietene, ce ai de făcut, fă!” Pe Irod cel plini de toate preacurvii şi nelegiuiri, Hristos l-a numit „vulpe”. Fariseilor cei plini de trufie, Hristos le
zice „șerpi și pui de
vipere; neam viclean și preacurvar”. Iar pe Petru, care mai întîi îl lăuda-se, pentru credința sa; pe Petru care îl urmase cu dragoste de la început, Hristos îi zice, oarecum neexplicabil: „Mergi
înapoi a Mea, satano, căci sminteală Îmi eşti” (Mat. 16, 23). Şi pentru ce? Pentru că Petru în acel moment îi spusese lui Hristos cuvinte
nepotrivite şi i Se făcuse prilej de sminteală. Hristos le zise mai întâi apostolilor: „Voi merge la Ierusalim, voi pătimi multe de
la bătrânii şi cărturarii poporului şi voi fi ucis” (Mat. 16, 21). Iar după acestea „Petru, luându-L la o parte – pe Iisus – a
început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple
Ţie aceasta” (Mat. 16,
22). Iar după aceste cuvinte Hristos îl numeşte pe
Petru „satano”.
Dacă socotim
omeneşte, apostolul spuse cuvintele de mai sus
dintr-o prostie, din necunoștință, dar și dintr-o grijă şi dorinţă față de Hristos, „ca să nu i
se întâmple ceva rău de la oameni”. Şi totuşi, dacă Petru, apostol a lui Hristos, doar pentru câteva cuvinte, a fost numit „satano”, atunci cum sunt şi cum vor fi în faţa lui Dumnezeu cei care prilejuiesc sminteală prin vorbe și prin pildă rea a vieții, cu bună știință și cu bunăvoință. Oare nu cumva pe aceștia, mai rău ca pe Petru, îi va socoti şi-i va izgoni Hristos? Și nu cumva pentru unii ca
aceștia, spune Ioan Teologul, în Apocalipsă, „nici diavoli nu sunt vrednici a se chema,
căci mai răi decât aceștia sunt”. Și de ce
zicem toate acestea? Pentru că diavolul cât e de rău, dar el numai
îndeamnă spre răutate, nu este el însuși o pildă
spre rău, că nimeni nu l-a văzut pe diavol curvind, fumând, furând, blestemând și alte
asemenea.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dintre toți lupii
cel mai rău și
periculos este cel care se aseamănă cu chipul de câine și care
intră cu ușurință în turma
oilor și o sfâșie cu ușurință”. Şi
deavolul, asemenea ia chip de om, intrând în mulţi care pricinuiesc sminteli prin vorbă şi comportament, sfâşiind duhovniceşte turma credincioşilor, ducând-o la pierzare.
Să ne ferim, dar fraților, şi voi mirenilor, şi voi slujitorilor, de sminteală și să nu fim vre-un prilej de poticneală în cele ale credinței pentru frații noștri;
pentru sufletele creștine; pentru care Hristos S-a jertfit, vărsându-și sângele pe
cruce. Unii sfinți spun că „un suflet de creștin
valorează cât sângele și viața lui
Hristos, care și-a dat-o
pe Cruce”. Și tu, creștine, te gândești oare,
cum vei sta înaintea
lui Hristos și cum vei răspunde Lui atunci, pentru toate smintelele tale, pentru toate pildele tale
cele rele, prin care multe suflete s-au dus la pierzare. Dumnezeu
moare, ca să-l învie pe om, iar tu creștin fiind,
prin pilda și vorbele
tale, îl omori pe cel care Dumnezeu L-a înviat.
Hristos ni s-a făcut nouă pildă bună întru toate, şi prin vorbe, şi prin fapte. Asemenea să fim şi noi pentru cei din jurul nostru, căci spune Sfântul
Vasile cel Mare: „Pilda cea bună aduce viaţă veşnică”. Şi chiar
dacă până acum s-a întâmplat să fim o pildă rea pentru cineva, să nu deznădăjduim. Să ne pocăim cu sinceritate. Să ne lepădăm de faptele şi vorbele cele necuviincioase, care prilejuiesc sminteală. Şi să avem întotdeauna în inima şi mintea noastră cuvintele lui Hristos: „Vai de
omul prin care
vine sminteala, mai bine i-ar fi fost de nu s-ar fi născut” (Mat. 18, 7).
+ PETRU,
Episcop de
Ungheni şi Nisporeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu