sâmbătă, 10 iunie 2017

Revista Tânărul Ortodox, apariția primului număr


La aniversarea celor 5 ani de activitate a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova în parteneriat cu Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret și cu susținerea nemijlocită a Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în data de 6 iunie 2017, a fost prezentată tinerilor primul număr a unicei reviste pentru tineri și despre tineri: Tânărul Ortodox.

Primul număr a apărut cu genericul: 5 ani de entuziasm, cu mult curaj și credință în Dumnezeu alături de tânărul contemporan.

Revista are mai multe rubrici printre care și concursuri premiante și va apărea trimestrial în 1000 exemplare și va fi doar sub formă de donație pentru tinerii implicați în activități, participanți la evenimente, etc.


Rezolvarea rebusului din prima ediție va aduce câștigătorilor: Primilor 3 – 500 lei, următorilor 3 – 300 lei și cei ce au trimis pe locul 7-9 – câte 200 lei fiecare. Cadoul va fi oferit de către Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni. Câștigătorii vor fi informați pe site-ul: wwwatosmd.club, iar premiul va putea fi ridicat în data de 16 septembrie, la Ziua Tânărului Voluntar ATOM, la mănăstirea Hârbovăț.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu